Propunere Pastor

O nouă etapă, o nouă viziune!

Dragii noștrii, cu ajutorul Domnului am ajuns la un moment important în viața Bisericii Golgota: Alegerea unui nou Păstor Senior! Ne-am rugat împreună pentru această lucrare și am cerut călăuzirea Marelui Păstor Isus Hristos care a promis că Își va zidi biserica Sa. Nădăjduim că suntem pe drumul cel bun, echipa conducerii bisericii Golgota a văzut de bine și si-a dat acordul, ca fratele Ovidiu Suciu să fie cel propus pentru funcția sus amintită. Fiind încurajați de modul cum Domnul a binecuvântat biserica noastră pe timpul când fratele ne-a vizitat și ne-a slujit sub călăuzirea și providența Domnului și după multe discuții care le-am avut cu dânsul și cu mulți alți frați păstori, din românia și din diaspora română, credem că fratele Ovidiu este cel potrivit pentru această lucrare.
Chemăm în continuare Biserica Golgota la rugăciune pentru a avea sensibilitate spirituală și călăuzire, pentru ca această lucrare să fie făcută cu pace și sub ungerea Duhului Sfânt, căutând voia Domnului și totodată binele bisericii. Fiți binecuvântați!
Vă prezentăm în continuare viziunea fratelui Ovidiu Suciu, propus pentru funcția de păstor principal la alegerile din data 03 martie 2019, pe care dânsul o are pentru Biserica Golgota, apoi veți putea găsi câteva date biografice despre el.
Descoperirea și prezentarea viziunii:





Câteva informații din Biografia fratelui Ovidiu Suciu:

„ M-am născut în Turda, jud. Cluj, într-o familie de credincioși ortodoxi în anul 1977. La apoximativ vârsta de 15 ani am avut harul ca Domnul Isus să-mi atingă inima prin Cuvântul Său, moment în care viața mea s-a schimbat radical. Am început să-L slujesc pe Domnul cu tinerii din Biserica penticostală Alfa și Omega, a cărui păstor era fratele Mircea Deteșan. La vrâsta de 17 ani am început să slujesc Domnul prin predicarea Scripturilor în satele din împrejurul Turzii. La 18 ani am încheiat legămâtul cu Domnul prin botezul în apă, după care am urmat scoala biblică a cursurilor B.E.E., școală condusă de fratele Mircea Deteșan și Nelu Mureșan, păstor și el în biserica Alfa și Omega din Turda. După efectuarea stagiului militar am slujit în biserica locală ca și lider de tineret, iar la vârsta de 24 de ani m-am căsătorit cu Alina, pe care Domnul mi-a pregătit-o și care este cea mai mare binecuvântare pe care Domnul Isus mi-a dat-o după darul mântuirii.
În anul 2002 am plecat în Spania unde împreună slujim Domnului după harul Lui. In anul 2005 am fost ordinat ca și diacon , iar în anul 2009 ca și prezbiter, eveniment la are au luat parte frații Iuliu Centea păstor coordonator a bisericii Noua Speranță din Zaragoza ( biserică unde slujesc în prezent ) și păstor în biserica nr.1 Betel din Oradea, fratele Băbălai, păstor în biserica nr. 1 Betel din Oradea și fratele Mircea Deteșan păstor senior în biserica Alfa și Omega din Turda. În anul 2015 prin harul Domnului și prin dorința fraților am fost ordinat ca păstor în Biserica Noua Speranță, având funcția de păstor asistent. La acest eveniment au luat parte fratele Teodor Filomon, păstor principal al Biserici Noua Speranță, fratele Iuliu Centea și fratele Titu Bec, păstor principal al Bisericii Salem din Alba Iulia, având și funcția de păstor județean.
În anul 2004 am absolvit seminarul biblic Penticostal Emmanuel Arganda del Rey, seminar biblic organizat de Comunitatea Regională Penticostală București în colaborare cu Uniunea Bisericilor Penticostale din Spania. Directorul acestui Seminar fiind fratele păstor Costel Grămadă, iar președinți Fratele Ioan Bochian și Viorel Crișan.
La ora actuală în biserica locală Noua Speranță, care are un număr de 128 de membri, mă ocup de departamentul de învățătură și departametul de tineret. În cadrul departamentului de învățătură am dezvoltat o scoală biblică numită Apolo, unde facem cursuri de hermeneutică, homiletică și teologie Sistematică. În cadrul departamentului cu tinerii suntem implicați și eu și Alina, unde avem întâlniri săptămânale de rugăciune, studiu și părtășii cu tinerii.
Cât despre familia mea pot doar să mai adaug că, de moment, avem o fică numită Sara Elizabeth, care are 7 ani, de care ne bucurăm în fiecare zi și care este marea binecuvântare pentru noi. Avem bucuria să împărtășim pasiune pentru slujirea Domnului nostru Isus Cristos, pasiune care ne unește și ne face viața mai frumoasă, chiar dacă uneori prețul slujirii este destul de mare. Ne bucurăm de pace și dragoste între noi și ne place să ajutăm familiile tinere, și nu numai, prin părtășie, consiliere și studiu biblic. ”